Tastatura RO
Secărică website logo
Tastatura RO
  pt. Win9xME
  pt. WinNT
  pt. Win2000
  pt. WinXP
  versiuni
Info WinVista
ș-uri și ț-uri
€ pe tastatură
Codarea în fonturi
Traduceri
  WMP 11
Y!M și ă, ș și ț
Test de căutare
Forum

Pentru cei grăbiţi:


Pe scurt:

Ce obțineți ?
• O tastatură confortabilă din punct de vedere al scrisului în limba română • O amplasare conformă cu realitatea tastaturilor „de la noi” a literelor Y și Z, precum și a majorității simbolurilor (cum ar fi !, @, etc.) • Acces la simbolurile ale căror locuri pe tastatură au fost ocupate de caracterele românești • Acces simpu la simbolul € (Euro) • O opțiune pentru cazul în care nu vă convine prezența permanentă a caracterelor românești pe tastatură (alegerea modului „Programmers”)


Pe îndelete:

Soluțiile software prezentate aici își propun să simplifice și să încurajeze scrierea corectă în limba română*), folosind ceeace mai toată lumea are la dispoziție: o tastatură cu reprezentarea grafică a tastelor pentru US English, eventual US English International.

    *) aici, prin scriere corectă, se înțelege folosirea completă a alfabetului natural al limbii române de azi, alfabet care include și caractere româneşti cu semne diacritice

Ce se obține pe o tastatură după aplicarea soluțiilor prezentate aici ?

  • poziția caracterelor Y și Z rămîne neschimbată în raport cu tastaturile US English sau US English International
  • poziționarea simbolurilor !@#$%^&*()-_= și + rămîne neschimbată în raport cu tastaturile US English sau US English International
  • caracterele românești ăĂîÎâÂşŞţ și Ţ se află pe aceleași poziții ca în driver-ul de tastatură românească nestandard, inclus în Windows-urile mai vechi ca versiune
  • simbolurile , . ; și : se află pe aceleași poziții ca în driver-ul original de tastatură românească din Windows
  • sunt disponibile ghilimelele și specifice scrierii românești (orientate 99 jos / 99 sus), pe tasta cu simbolurile ` și ~ (în stînga, partea de sus, lîngă cifra 1)
  • este disponibil semnul € (Euro), prin folosirea combinației [AltGr]+E

    Notă: dacă folosiți Windows 95, este posibil să nu puteți accesa semnul Euro chiar și cu driver-ul de tastatură prezentat; pentru mai multe detalii vizitați pagina Semnul € pe tastatură din cadrul acestui sait

  • se pot alege trei moduri de lucru:
    • Romanian (Standard), pentru cei care folosesc frecvent caracterele românești; practic, ele sunt disponibile permanent; în plus, prin apăsarea tastei [AltGr], se trece într-un mod în care caracterele românești sunt înlocuite de simbolurile exacte de pe tastaturile US English sau US English International
      (de exemplu, pentru accesarea parantezei drepte, se apasă tasta [AltGr] și tasta care are desenate paranteză dreaptă și acoladă; pentru acoladă, se apasă tasta [AltGr]+[Shift] și tasta care are desenate paranteză dreaptă și acoladă)
      sau
    • Romanian (Programmers), pentru cei care folosesc ocazional caracterele românești și preferă să aibă simbolurile disponibile pe poziția lor clasică de pe tastaturile US English (este vorba despre linia oblică inversă, paranteze drepte, acolade, etc.); caracterele românești sunt disponibile folosind următoarele combinații, familiare mai ales celor din mediul Linux:
      [AltGr]+A=ă; [AltGr]+S=ş; [AltGr]+T=ţ;
      [AltGr]+I=î; [AltGr]+Q=â
      sau
    • Romanian (Legacy), adică aranjamentul de caractere original cu care se livrează sistemul de operare Windows, pentru cei care din diverse motive s-au obișnuit cu acesta, sau pentru cei care folosesc o tastatură inscripționată conform acestui model

Punerea în aplicare a celor descrise mai sus, precum și detalii despre amplasarea exactă a tuturor tastelor în modurile utile, o găsiți pentru fiecare sistem de operare în parte:

[Sus de tot]
 

[Home] [RO] [SMS Story] [Patches] [ZX Zone] [Who, Me ?]