Partea cu "sistemele mai vechi care încă au probleme" s‑ar fi rezolvat foarte simplu și elegant, și fără toată tevatura, dacă Microsoft ar fi inclus driverele de tastatură și fonturile actualizate (cele care vin împreună cu Vista) în actualizările automate de pe saitul
Microsoft Update, așa cum au făcut de exemplu cu Internet Explorer 7, cu Windows Media Player 11 etc. etc. Dat fiind că Actualizarea Automată (în Windows) este implicit activată, oamenii s‑au trezit a doua zi dimineață că au Internet Explorer 7, de exemplu. Așa s‑ar fi putut trezi și că au driverele și fonturile corecte, actualizate, fără nici un efort. De exemplu, la mine la firmă, majoritatea stațiilor de lucru au WinXP (și mai sînt cîteva rămase cu Win2000), și o să mai dureze ceva vreme pînă o să se cumpere licențe Vista... Și atunci, degeaba scriu eu corect românește, dacă atunci cînd transfer un document pe alt calculator, în loc de caracterele românești apar biscuiți... Iar ca să apară corect, trebuie să mă duc eu să actualizez fonturile pe fiecare mașină... Iar documentele care pleacă afară din firmă în format electronic iarăși nu pot fi citite... Dacă Microsoft și‑ar fi dat osteneala să completeze actualizările și pentru România, problema s‑ar fi rezolvat peste noapte. Numai că, și de data asta, s‑a dovedit că "colosul cu picioare de lut" se mișcă foarte greu, și este interesat doar de promovarea, prin actualizare automată, a propriilor programe (Internet Explorer 7, Windows Media Player 11 etc.). În rest, degeaba a inaugurat Bill Gates cu atîta pompă filiala din România, dacă în realitate interesul este practic egal cu zero... Rămîne doar un exercițiu de imagine...